Din nou aici. Intre nuante de gri. Cateodata un gri roscat, alteori albastriu, dar toata vremea desaturat.

Vreau sa pot pluti de aici. Mi-e frica. Mi-e frica de ceva frumos. Se pare ca masochismul este o buna metoda de pedepsire. Pentru ce? Ma intreb si eu... Pentru toate lucrurile frumoase care ma fac sa zambesc. Si de care fug cum am ocazia sa ma scald in lumina lor binefacatoare.

De ce sa nu fugi cand e mai usor? Cand nu meriti mai mult. De ce sa nu traiesti intr-o lume a viselor. Sa dormi. Sa fugi de realitate.

Pentru ca poti modela si realitatea si de asta tie frica. Ca poti avea ceva de spus in 3-dimensionalitatea asta. Ca daca ai vrea, ai putea rasturna lumea. Pentru ca... pentru ca e prea frumos.

Natural, suav, nepasator. Un frumos care iti topeste genunchii. Un frumos de care iti e frica. De care fugi. Si totusi nu poti sta departe.

Un soare. Si o pereche de aripi de ceara.

O autostrada parasita pentru noile autoturisme zburatoare.

O pereche de cercei.

O cana de ceai.

Si un minut pierdut cu gandul ratacit.






So anyone, brainwash powder?